miercuri, 19 decembrie 2018

Protest

Asociatia Baneasa Lac a luat cu ingrijorare act de intentia de dezvoltare a unui cartier pe locul fostului strand cu ape termale "Foradex", aflat in vecinatatea noastra. Nu negam dreptul oricarui investitor de a edifica noi ansambluri rezidentiale, in speta de fata un ansamblu cu proprietati de lux, avand in vedere existenta putului de apa termala, care din informatiile noastre, ar fi fost vandut investitorului cu peste doua milioane de euro, la care s-ar fi adaugat valoarea terenului, probabil mai mult decat dublul acestei sume. Investitia, ca orice investitie, trebuie fructificata. Si astfel ne aflam in situatia intentiei investitorului de a inalta in aceasta comunitate blocuri de 9 nivele, 7 nivele, 5 nivele etc. precum si a unor alte spatii inclusiv cu destinatii comerciale si a unui hotel cu apartamente de inchiriat. Este de la sine inteles ca vor fi saloane de nunti, botezuri, petreceri. Clubul OASIS va fi o dulce amintire. 
Pe de alta parte, regimul de inaltime incalca orice reguli privind Planul de Urbanism Zonal al acestei zone. Stim cu totii ca zona nu a permis decat edificarea blocurilor cu regim de inaltime de max P+4 si astfel a luat fiinta Cartierul Baneasa Lac, cu cele 7 blocuri P+4 cu locuintele insiruite si cele individuale, Complexul Barcelona si Complexul Rezindence Parc 5 (si aici exista suspiciuni de incalcare a regimului de inaltime). Dar sa edifici blocuri cu regim P+9 gard in gard (daca va fi vreun gard) in vecinatatea cartierului nostru este mult prea mult. Suntem sufocati de lipsa locurilor de parcare a ansamblurilor Barcelona si Rezidence Parc ai caror locatari, fara pic de jena, isi parcheaza sau abandoneaza autorismele in cartierul nostru, blocand circulatia, isi lasa gunoiul menajer tot aici sau isi plimba animalele de companie "fertilizandu-ne" putinele petice de pamant de care mai beneficiem si noi. Daca vom accepta inca un ansamblu de locuinte cu acest regim de inaltime, si unde personal nu am vazut locuri de parcare, toata munca noastra de aproape 15 ani a fost in zadar. Inclusiv traficul pe soseaua Straulesti care nu are decat 2 benzi va fi realmente blocat. 
In concluzie: Procedural Asociatia va transmite in termenul legal de 15 zile de la data publicarii anuntului prezentat in link-urile de mai sus, adica pana in data de 25 decembrie (nu suntem deloc naivi sa nu intelegem de ce s-a ales exact acesata perioada intre carnati si sarmale, pentru a publica  acest anunt de modificare PUZ) tuturor institutiilor care credem ca ne pot ajuta. Rog toti cetatenii cartierului nostru sa transmita urgent propuneri si observatii pe adresa de email a asociatiei. Deasemeni toti cetatenii cartierului nostru pot transmite direct protestul acestora la adresele indicate si vom participa si la sedinta publica.
Haideti sa facem un efort, pentru respectarea normalitatii si a  legalitatii in domeniul urbanismului!

PRESEDINTE ASOCIATIE,
Apostol Catalin

2 comentarii:

  1. Propunerile mele de argumente pentru adresa catre PMB - Serviciul de urbanism sunt:
    Asociatia propune sa NU se modifice regimul de inaltime din zona soselei Straulesti mai exact Soseaua Straulesti nr 4. Va fi impactat direct cartierul vecin cu 241 proprietari precum si celelalte locatii vecine unde pana in prezent s-a respectat regimul de inaltime de P+4.
    Propunem urbanizarea zonei din soseaua Straulesti in armonie si concordanta cu constructiile existente dar si a infrastructurii din aceasta zona. In prezent toate locatiile vecine sunt destinate locuintelor rezidentiale,
    Propunem organizarea unei vizite comune in locatia Straulesti nr 4 si la adresa vecina Straulesti 60. Se va putea intelege mai bine situatia existenta a infrastructurii stradale existente, a locurilor de parcare etc.
    Bogdan Abaza

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe site-ul serviciului de urbanism de mai jos se poate depune mesajul oficial din partea Asociatieie:
    http://urbanism.pmb.ro/index.aspx?id=1#id=1&zoom=9&lat=332702.27828&lon=584962.90833&layers=BFFFFFFFFFFFFTFTTFTTTTT

    Se face click pe dreptunghiul din harta cu Foradex si va apare o fereastra cu detaliile acestei locatii. In aceasta fereastra in a 2-a sectiune numita "Mesaje anunt intentie" se pot depune mesaje.
    Trebuie creat un cont in prealabil, insa este gratuit.
    Cu bine,
    Bogdan ABAZA

    RăspundețiȘtergere