Foradex – În paragină lăsat, ca să poată fi furat

În secolul trecut, pe malul lacului Băneasa, mai exact la colţul Şoselei Străuleşti cu actuala stradă Santiago, se afla “Ştrandul Foradex”, frecventat în primul rând de angajaţii întreprinderii, dar şi de alte persoane care cunoşteau proprietăţile curative ale bazinului său – căci sursa nu era salba de lacuri aliniată pe cursul râului Colentina, ci un puţ de forare adânc de trei mii de metri, până la pânza freatică de ape minerale întinsă pe sub Bucureşti, de unde o pompă alimenta bazinul artificial. Foradex, cea mai mare întreprindere de foraj din fostul regim, obţinuse astfel accesul la o comoară unică: alimentată de mai mai multe râuri subterane, şi sub efectul cumulativ al presiunii şi al temperaturii, apa aflată la mare adâncime sub Bucureşti întrunea calităţile tuturor băilor şi izvoarelor minerale din ţară la un loc. Era un fel de “Felix bucureştean”, şi chiar mai mult decât atât – apa având un triplu efect: terapeutic, termal şi energetic.

Cu o temperatură de circa 75 de grade Celsius, la ieşire, apa era diluată şi parţial răcită – însă chiar şi aşa, băile termale se desfăşurau sub o strictă supraveghere medicală. Aveau acces în bazin numai vizitatorii cu adeverinţe scrise privind starea exactă de sănătate, spre a evita riscurile – iar personalul le solicita să iasă după cincisprezece minute. În clădirea alăturată se aflau, pe lângă garderobă şi vestiare, cabinete medicale, băi cu câte două căzi pentru tratamente specifice, saună, duşuri, o sală de fitness şi altele. Complexul balnear mai beneficia şi de un restaurant în aer liber – cu preţuri foarte scăzute, pentru că îl frecventau şi înalţi demnitari ai sistemului comunist (Suzana Gîdea, Ana Mureşan, Alexandrina Găinuşe şi alte asemenea personulităţi cu venituri modeste…) – după cum relatează colonelul Eugen Cristea, fost sef al serviciului de pază şi protectşie al lui Nicolae Ceauşescu.

După Revoluţie, într-o primă fază lucrurile au mers bine, ştrandul a prosperat, în 1992 piscinei i s-a adăugat o copertină tip “staţie de metrou” (vezi fotografiile). Acum, programul de funcţionare se desfăşura, anual, între lunile martie şi octombrie. Iar în octombrie, 2007, Ştrandul Foradex şi-a închis porţile pentru cea din urmă oară. În luna martie a anului 2008, când ar fi trebuit să-şi reia activitaea, nu mai exista – conform lui Mihai Mitran, fost purtător de cuvânt al S.R.I., unul dintre obişnuiţii complexului.

Era în plin avânt sarabanda privatizărilor cu cântec, şi un mare pachet din patrimoniul Foradex (care mai includea suprafeţe petrolifere întinse în Kazahstan, Iran, Libia, Algeria, Tunisia, etc. – aşa cum relatează colonelul Valeriu Pricină, jurnalist militar în cardul M.Ap.N.) a fost achiziţionat de afaceristul Horia Simu. Aceea a fost sentinţa de condamnare la moarte.

…La moarte propriu-zisă, sau doar la catalepsie prelungită?

Printre cei ce au pus ochii pe comoara de sub Bucureşti se numără şi Elena Udrea care, pe vremea când încă mai era ministră a turismului (cunoaştem cu toţii povestea cu frunza ţepoasă – sau ţeapa frunzoasă, adică tot-aia – copiată de pe net gratuit dar la un preţ fabulos), îşi anunţase intenţia de a face din capitala României o “staţiune balneară”. Pe de altă parte, printre duşmanii valorificării extinse a acestei resurse unice se numără şi afaceriştii specializaţi în turism balnear de pe tot întinsul ţării, care astfel şi-ar pierde o bună parte din clienţi.

Senatorul Marius Marinescu, autorul Legii 9/2008 privind protectţia animalelor şi al proiectului cunoscut ca “Legea Marinescu 2”, pentru gestionarea eficientă şi raţională a câinilor comunitari – fostul Plx912/2009, între timp mutilat şi denaturat până la forma criminală sub care a fost votat şi promulgat, contestându-i-se caracterul flagrant neconstituţional, ca Legea 258/2013 (notoria “lege a euthanasierii” sau “legea Ionuţ”, după numele copilului ucis de doi câini Rottweiler nesupravegheaţi şi aruncat apoi într-o incintă privată unde trăiau câţiva foşti maidanezi adoptaţi şi paşnici), şi care în 2008 a contribuit şi la salvarea Parcului Bordei, cu izvorul său tămăduitor, obţinând naţionalizarea şi declararea sa prin lege ca loc de utilitate publică, arată că valorificarea acestei resurse, prin realizarea unui întreg sistem de complexe balneoclimaterice, nu numai că ar rezolva multe probleme de sănătate (reumatisme, boli ale aparatelor digestiv, circulator, neuromotor, afecţiuni ginecologice, etc.), dar ar şi crea mii de locuri de muncă, ar stimula enorm turismul şi ar contribui, prin calităţile termale şi energetice ale apei, la încălzirea locuinţelor, a serelor şi a şoselelor, precum şi la producerea de energie electrică.

Din păcate, deocamdată tot ce se poate face este o campanie mediatică de informare, cu privire la fostul Ştrand Foradex şi, în general, la pânza freatică aflată la mare adâncime sub oraş, cu proprietăţile ei curative, termale şi energetice majore. Până la rezolvarea problemei pe cale legală, se duce un război surd de interese – între investitori şi concurenţi. Pentru a-şi eficientiza afacerea, cei “interesaţi” lasă locul să se părăginească şi să se ieftinească, astfel încât la momentul potrivit să poată fi achiziţionat cât mai ieftin. Iar până atunci, bucureştenii aşteaptă, frunza ţepoasă se veştejeşte, iar autorităţile o taie la câini (cel puţin, până nu-i omoară pe toţi)…

Autor: Mihnea Columbeanu  (Pitbull) – regizor

14 noiembrie, 2013