marți, 14 martie 2017

Colaborarea cu noua administratie a Primariei Sectorului 1, in care ne-am pus mari sperante, merge prost - si nu din cauza noastra!...

       
Voi incerca sa raspund intrebarii mai multor vecini care ar dori sa afle cand vor incepe lucrarile de canalizare, pentru ca asa cum stim, noua administratie locala, ca raspuns la repetatele reprosuri care au fost facute toamna trecuta, pentru ca nu au fost incepute lucrarile din toamna, a promis solemn ca acest lucru se va intampla in primavara, cat mai devreme.
        Din pacate, din cate am inteles in urma discutiilor avute, nu s-a facut niciun progres efeciv fata de toamna trecuta, de fapt cred ca as putea spune fara sa gresesc prea mult ca am facut pasi inapoi chiar fata de stadiul in care eram in vara trecuta inainte de alegeri, cu toate ca am fost asigurati ca s-au facut eforturi substantiale. Spun ca s-au facut pasi inapoi deoarece vara trecuta proiectul era pregatit pentru licitatie si exista un aviz de la cultura ca nu va fi nevoie de descarcare arheologica prealabila lucrarilor de canalizare, ci doar supraveghere arheologica pe parcursul lucrarilor. In acest moment suntem in acelasi stadiu, cu proiectul pregatit pentru licitatie, dar cu probleme privind acordul pentru supraveghere (cei de la cultura s-au razgandit, desi avizul emis de ei este inaca valabil), probleme pentru care s-a lucrat pentru a fi depasite vara trecuta, dar apoi demersurile au fost abandonate, piezandu-se o fereastra de oportunitate. Fara un contract de supravegere arheologica a lucrarilor, acestea nu pot incepe, procedurile sunt de lunga durata, dar nu face nimeni nimic in acest sens. 
          Asa cum stim cu totii, ne-am pus mari sperante in actuala echipa de la Primaria Sectorului 1, multi dintre noi au votat-o in vara, desi ca orientare politica aveam alta directie si probabil in buna masura cartierul nostru a decis soarta alegerilor in acest sector care nu era fieful PSD. Multi dintre noi am facut acest lucru in semn de recunostinta si de ce nu, indreptatita speranta, pentru activitatea si eforturile vecinului nostru domnul Gherasim, pentru ca aproape tot ce s-a facut pana acum s-a facut cu sprijinul consistent al domniei sale. Insa in ciuda eforturilor foarte mari facute de dumnealui, progresele concrete, vizibile in ultima perioada sunt putine dar nu din vina dumnealui. Aceasta cred ca este explicatia pentru care la alegerile parlamentare, cand sprijinul cartierului nostru ii era foarte necesar, acesta nu a mai venit, obtinand aici la noi, un scor de douzecisiceva la suta. A sunat ca o razbunare, insa o razbunare nedreapta zic eu, deoarece la locale cand cartierul a votat cu PSD, domnul Gherasim nu a avut niciun avantaj personal, nefiind pe lista consilierilor PS 1, iar in toamna la parlamentare, cand avea personal nevoie de sprijin, acesta nu a mai venit. Am inteles ca ne va ajuta in continuare, atat cat va putea, dar cred ca este bine de stiut ca nu are nicio datorie personala in acest sens. Cei de la PS 1 au insa o datorie fata de noi si sper sa si-o respecte. 
          Oricum in privinta asfaltarii, care este finalitatea tuturor eforturilor, proiectul este blocat. Dupa circul cu vecinii care doreau sa ramana proprietari pe bucati de strada care apartin tuturor, deoarece toti au cedat la un moment dat din proprietatea lor pentru a  ajunge strazile de la cinci metri cat erau in planul parcelar, la sapte metri cat este latimea lor medie acum, s-a incercat o alta abordare pentru a se salva ce mai putea fi salvat, insa lucrurile s-au impotmolit. Cel putin in acest caz ne meritam oarecum soarta. Aici nu putem sa dam vina pe autoritati, singurii vinovati sunt unii dintre proprii nostri vecini. Au facut ceea ce au facut in virtutea unui drept legal, dar nu a unui drept moral.
         Se pare ca nu are imprtanta cine este vinovat punctual pentru ca noi va trebui sa traim in continuare in noroi, in gropi si in praf, de vreme ce vina principala este a noastra a tuturor ca ne-am nascut si traim in Romania.
Petru Angelusiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu